Dragobete legenda - sarbatoarea dragostei la romani

 Dragobete legenda - sarbatoarea dragostei la romani

Una dintre cele mai frumoase tradiţii ale începutului de primavară este cea de Dragobete. Este sărbătoarea românească a dragostei, a tinereţii şi speranţei, a unui nou început.

Dragobete legenda - Cine si ce este Dragobetele

Dragobete este considerat ca fiind fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubăreţ nevoie mare. Patronul dragostei şi bunei dispoziţii de pe plaiurile româneşti, Dragobete este în acelaşi timp şi o sărbătoare dedicată zeului dragostei cu acelaşi nume, de ziua lui făcându-se petreceri în toate satele româneşti. Făptură mitică, tânăr voinic, frumos şi bun, era mult aşteptat de toţi tinerii de odinioară. Însă, la începutul secolului trecut, în mai multe comune din Muntenia şi Oltenia, Dragobetele nu era altceva decât alt nume pentru sărbătoarea creştină a Aflării capului Sf. Ioan Botezătorul.

Dragobete legenda - Data cand se sarbatoreste Dragobetele

Sărbătoarea de Dragobete da startul primăverii şi este celebrată pe data de 24 februarie (cel mai adesea). Această dată nu este singura, dar este cea mai folosită, existând şi localităţi unde avea loc pe 28 februarie, chiar în primele zile ale lunii martie, oricum "în preajma zilelor Babei Dochia şi a echinoctiului de primăvară". Sărbătoarea avea "dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă".

Dragobete legenda - Numele de Dragobete

Numele de Dragobete se presupune a proveni din derivarea cuvântului „drag-dragul”, însă analogia cu sufixul „bete” ce în unele zone ale ţării semnifică „adunare, mulţime de oameni” ne dă o imagine mai clară asupra numelui acestei sărbători. Însă majoritatea denumirilor ei provin de la sărbătoarea religioasă „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, celebrată pe 24 februarie, care în slavă se numeşte Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume (Vobritenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete) până când s-a impus în unele zone (sudul şi sud-estul României) ca Dragobete.

Sărbătoarea işi are deci originile în ciclul naturii, anunţând momentul în care întreaga natură renăştea, şi o dată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga comunitate sărbătorea şi se pregătea pentru venirea primăverii. Obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în unele sate din nordul şi vestul Olteniei, şi în functie de regiune poate avea şi alte denumiri precum “Cap de primăvară”, “Logodnicul sau Însoţitul Păsărilor”, "Dragostitele", “Ziua Indragostitilor”, „Sânt Ion de primăvară” sau "Granguru".

Dragobete legenda- Traditii si obiceiuri de Dragobete

În această zi, de-a lungul timpului, satele româneşti răsunau de bucuria tinerilor şi de zicala “Dragobetele sărută fetele". Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

De dimineaţă, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii, şi dacă era timp frumos plecau cântând în grupuri prin păduri şi lunci, culegând flori de primăvară. Ghiocei, viorele şi alte flori le aduceau acasă, considerându-le miraculoase. Dacă, întâmplător, se nimerea să găsească şi fragi înfloriţi, florile acestora erau adunate în buchete, ce se puneau mai apoi în apa cu care se spălau fetele în timp ce rosteau cuvintele:
"Flori de fragă
Din luna lui Faur
La toată lumea să fiu dragă
Urâciunile să le desparţi".

Spre amiază, fetele se întorceau în sat în fuga, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un baiat căruia îi căzuse dragă. Dacă baiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl şi plăcea, se sărutau în văzul tuturor. Acest sărut semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla ce nunţi se mai pregătesc în viitor. Dacă, în schimb, fata sau flăcăul respectiv nu întâlnea în ziua de Dragobete nicio persoană de sex opus, se credea că acelei persoane nu-i va merge bine în tot anul. Va suferi în dragoste sau nu va avea parte de iubire până la viitorul Dragobete.

Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul netopit, numită zăpada zânelor, iar apa era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Pentru toţi, Sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur şi pentru treburile din gospodărie. Deoarece era credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau, ci doar işi făceau curăţenie prin case.

În credinţa populară, în ziua aceasta, oamenii aveau încredere în apropierea de orice fel. Apropierea fizică, concretizată prin atingere, avea mare importanţă în această zi. Femeile obişnuiau să atinga un bărbat din alt sat, ca să fie drăgăstoase tot anul, iar fetele ca să se poata mărita bine. Bărbaţii la rândul lor n-aveau voie să se supere pe soţiile lor pentru a nu le merge rău tot anul.

Ascultând de sfaturile din bătrâni, în această zi trebuia neapărat să nu stai acasă la tine, să te duci în pădure, în alt sat, în mijlocul naturii, să simţi chemarea primăverii şi să petreci în voie bună. Trebuia să te întâlneşti cu iubitul şi neapărat să culegi flori. De multe ori, flacăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară.

Dragobete legenda - Se crede că cine participa la sărbătoarea Dragobetelor o să aiba o sănătate de fier până la următoarea sărbătoare a iubirii, şi va fi ferit în acel an de febră sau de alte boli cu “fierbinţeală”. De asemenea, cei care luau parte la această sărbătoare a veseliei şi a voii bune, vor avea un an plin cu de toate, cu împliniri şi bogăţii. Ploaia de Dragobete, dacă era, semnifica o primăvară timpurie şi frumoasă. Era interzis de sacrificat animale, deoarece uniunile simbolice făcute în această zi işi pierdeau din putere.

Să ne bucuram împreună de această minunată ocazie de celebrare a iubirii şi a începutului de primavară.

Surse:
Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an - Dicţionar, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1997
Romulus Vulcănescu – Mitologie română, Ed. Academiei, 1985
Simeon Florea Marian – Sărbătorile la români, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1994
Sursa foto: calindragan.wordpress.com